Acum o luna si doua zile mamaia mea draga a murit… nu am plans cat as fi vrut ptr ca nu am avut timp. Sus in Ceruri stiu ca s-a intalnit cu tata si cu tataie. De aceea am o rugaminte la voi trei, o rugaminte fierbinte cu lacrimi in ochii: aduceti-va aminte ca singurele momente fericite ale mele au fost cu voi toti alaturi si asta se intampla acum mai bine de 15 ani… cand eram un copil. De acolo de sus vreau sa va uitati si sa aveti grija sa nu mai plang. Atat! Si daca o fac sa fie in asa fel incat apoi sa urmeze lacrimi de fericire!
Daca am reusit sa fac ceva in viata e datorita voua.. dar acum ma simt daramata si mi-e foarte dor de linistea acelor clipe… mi-e dor de voi … mi-e dor de dragostea voastra nepretuita, mi-e dor de magaierile tale calde pe frunte mamaie, mi-e dor de genunchiul tau tataie, mi-e dor de mainile tale tata cu care imi desenai pe hartie figuri geometrice pe care nu le pricepeam … mie-d odr de familia care nu mai este, de inocenta mea de atunci, de visele mele fara praguri de jos sau de sus.
Ce faci cand tu, o femeie de 28 de ani trecuta prin tot ce viata te-ar putea incerca mai urat… intalnesti pe cineva muuult mai matur decat tine, ca varsta, gandire, experienta, toot!, si apoi simti ca te vei prabusi sub dragostea imensa pe care i-o porti? Te ridici, iti amintesti clipele frumoase din orice perioada a vietii, bei un pahar mare de apa ptr a alunga amareala din gura si suflet si mergi mai departe cu credinta, ca Sus, cineva din cei trei ingeri ai tai se vor uita cu drag si cu dragoste si te vor sprijini cumva.
Speranta moare ultima! mai am iubire inca de daruit si jur! Jur! Jur! ca nu voi permite sa iubesc din ce in ce mai putin pana voi disparea sub negreala amaraciunii…
